În faţa morţii, toţi suntem egali. Nu cred s-o fi spus eu primul. Trebuie s-o fi auzit pe la vreun serial din Agatha Christie, ori pe la biserică, pe undeva.
În faţa televiziunii publice, însă, nu suntem, nu cred să fim egali. Acolo există criteriile de selecţie, profesionalismul producătorilor, rolul civilizator şi responsabilitatea serviciului public pe care TVR îl prestează. Sau nu.
Ieri au murit Anca Parghel şi Constantin Ticu Dumitrescu. Două morţi întocmai de egale, cum am spus. Însă două vieţi incomparabile. O cântăreaţă, pe un taler al balanţei, şi o personalitate istorică, pe un altul. Groaznica suferinţă (întâmplătoare) a ultimilor ani, într-un caz, şi cancerul (asumat) a 10 ani de temniţă grea, în celălalt. Efortul de a ne bucura viaţa (prin cântec) şi cel de a ne o schimba (în bine). Microfonul, boxele şi balalaica. Portavocea, zeghea şi cartea (căci, slavă Domnului, Ticu Dumitrescu a apucat să-şi publice memoriile).
Asta trebuia să ia în calcul cei de la TVR când au alocat (dislocat) ieri o oră specială de emisie, în timpul nopţii. I-au dat-o Ancăi Parghel. Loc ar fi fost pentru amândoi. Dar au recidivat în aceeaşi indiferenţă, incompetenţă, prostie, manipulare (?!) ca în cazul părintelui Gheorghe Calciu, care a avut neinspiraţia să moară la o zi distanţă de Zoe Ceauşescu şi delicateţea să-i ofere ei întreg spaţiul din presă.
De-acum, că a trecut în nefiinţă (cu o expresie sigur dragă) şi Paul Niculescu Mizil, chiar nu mai au de ce să-şi bată capul. Nepoată-sa trăieşte, ba mai e şi proaspăt-parlamentară. Putem paria că în zilele următoare o s-o vedem la TVR. La noi, la TVR...
În faţa televiziunii publice, însă, nu suntem, nu cred să fim egali. Acolo există criteriile de selecţie, profesionalismul producătorilor, rolul civilizator şi responsabilitatea serviciului public pe care TVR îl prestează. Sau nu.
Ieri au murit Anca Parghel şi Constantin Ticu Dumitrescu. Două morţi întocmai de egale, cum am spus. Însă două vieţi incomparabile. O cântăreaţă, pe un taler al balanţei, şi o personalitate istorică, pe un altul. Groaznica suferinţă (întâmplătoare) a ultimilor ani, într-un caz, şi cancerul (asumat) a 10 ani de temniţă grea, în celălalt. Efortul de a ne bucura viaţa (prin cântec) şi cel de a ne o schimba (în bine). Microfonul, boxele şi balalaica. Portavocea, zeghea şi cartea (căci, slavă Domnului, Ticu Dumitrescu a apucat să-şi publice memoriile).
Asta trebuia să ia în calcul cei de la TVR când au alocat (dislocat) ieri o oră specială de emisie, în timpul nopţii. I-au dat-o Ancăi Parghel. Loc ar fi fost pentru amândoi. Dar au recidivat în aceeaşi indiferenţă, incompetenţă, prostie, manipulare (?!) ca în cazul părintelui Gheorghe Calciu, care a avut neinspiraţia să moară la o zi distanţă de Zoe Ceauşescu şi delicateţea să-i ofere ei întreg spaţiul din presă.
De-acum, că a trecut în nefiinţă (cu o expresie sigur dragă) şi Paul Niculescu Mizil, chiar nu mai au de ce să-şi bată capul. Nepoată-sa trăieşte, ba mai e şi proaspăt-parlamentară. Putem paria că în zilele următoare o s-o vedem la TVR. La noi, la TVR...
Pai tu nu stii ca la memorie nu au acces, in ultimul timp, decat subiectele de can-can? Si Anca Parghel (fie iertata!) cam in asta se transformase in ultimul timp, prin cinismul televiziunilor si imprudentele proprii..
RăspundețiȘtergere