6 noiembrie 2008

Insondabila uşurătate a fiinţei

Transcriu din Milan Kundera, Arta romanului: "La proprietatea lui Levin se întâlnesc un bărbat şi o femeie, două fiinţe solitare, melancolice. Se plac unul pe altul şi doresc, în secret, să-şi unească vieţile. Nu aşteaptă decât ocazia să fie singuri şi să şi-o spună. În fine, într-o zi se găsesc singuri într-o pădure, unde se duseseră să culeagă ciuperci. Tulburaţi, ei tac, conştienţi fiind că a venit momentul şi că nu trebuie să-l lase să scape. După o tăcere îndelungată, dintr-o dată, femeia, contra voinţei sale, inopinat, începe să vorbească despre ciuperci. Apoi, mai urmează o tăcere, bărbatul îşi caută cuvintele pentru declaraţie, dar în loc să-şi mărturisească iubirea, din cauza unui impuls neaşteptat, începe să vorbească el însuşi despre ciuperci. Pe drumul de întoarcere, vorbesc despre ciuperci, neputincioşi şi disperaţi, căci ştiu că nu-şi vor dezvălui niciodată iubirea. Întors acasă, bărbatul îşi zice că nu şi-a exprimat sentimentele din cauza iubitei lui decedate, a cărei amintire n-o putea trăda. Dar noi ştim prea bine: e un fals motiv pe care-l invocă doar pentru a se consola. [...] Acest mic episod foarte frumos este un fel de parabolă a uneia din cele mai mari realizări ale romanului Anna Karenina: scoaterea în evidenţă a aspectului a-cauzal, incalculabil, chiar misterios al actului uman."
Remarcabil fragment, zic şi eu. Cu un lucru nu pot fi de acord numai. Dacă tot se găseşte explicaţia în timiditatea, în delicateţea personajelor, cum mai poţi atunci număra episodul ăsta între cele "a-cauzale, incalculabile, misterioase ale actului uman"?
După mintea mea, un act uman a-cauzal este, de exemplu, cel al jucătorilor români de fotbal, care se adună câte patru în jurul mingii la o lovitură liberă, ca pentru a o descânta, deşi doar unul are dreptul şi posibilitatea să dea în ea.
La fel, incalculabil e gestul autorităţilor române de a declara, înaintea oricărei anchete, ca ne-antisemit cel mai mare act de vandalism comis în vreun cimitir din România (întâmplător, doar întâmplător, zic ele, unul evreiesc).
Iar misterioasă poate fi numai hipnoza în care am căzut (şi n-am reuşit să-i evadez) când l-am văzut pe Dan Diaconescu despicând cu gravitate şi minuţie criminalistică un sac de cartofi pe masa de la OTV, ca pe o probă de netăgăduit în cazul unui omor.
În sfârşit, a-cauzală, incalculabilă, misterioasă, insondabilă, toate la un loc, mi se pare raţiunea pentru care unii îl cred pe Vadim atunci când spune că, dacă el a turnat la Securitate, a făcut-o pentru binele ţării, iar, dacă Ion Cristoiu l-a turnat pe el, a făcut-o dintr-o pornire criminală. Că a existat o Securitate bună şi una rea, asta e ideea vehiculată, doar nu e Vadim primul care să inventeze roata (de tortură) în acest sens.

P.S. Fără nici o legătură cu subiectul de până acum: un articol rătăcit despre riscurile alegerii lui Obama la Casa Albă. Un articol al unui autor pe care nu-l admir deloc pentru atitudinea sa politică, căci îi afectează dezastruos scrisul, dar care merită tot respectul pentru libertatea gândirii şi pentru curajul de a dărâma statuile idolilor.
Un articol opus total celui al unui autor pe care îl admir fără rezerve.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu