Din drum

• Ieri am văzut o ţigancă cu nasul tăiat. Cu un copil în braţe, în faţa Mitropoliei. Plângea pentru bani. Nu i-am dat nimic. Am trecut repede mai departe. Aproape i se vedeau creierii.
• Acum trei ani, într-o iarnă fără zăpadă. Staţie de autobuz în plin centru. Noapte, frig, aburi, oameni grăbiţi. În spatele unui chioşc de tablă, câţiva aurolaci. Printre ei, o fată de 16-17 ani. Poate mai puţin, nu-mi dau seama. Brunetă, frumoasă, îmbrăcată chiar decent, dar totuşi una de-a lor. Imposibil să n-o remarci. Un ţăran-de-oraş între două vârste, cu o facibă slinită pe el, un alcoolic în ascensiune, cu femeie şi copii acasă, cel mai probabil. Cu datorii la crâşmă, abonament la meci şi credite în bancă pentru uşa metalică de la apartament. Se apropie de ea. Îi goneşte pe ceilalţi cu o înjurătură. O mângâie pe faţă şi o chemă cu el. Fata n-ar vrea. Îşi ţine mâinile pe lângă corp şi călcâiele lipite. Aurolacii se apropie, pe rând, de la distanţă, şovăie o vreme, ciulesc fricoşi urechile, dau să se uite, apoi se retrag cu spatele. Ca nişte câini care ştiu că un semen de-al lor este jupuit într-o încăpere. Îmi soseşte autobuzul. Privesc în urmă. Nu mai disting nimic. E aglomerat, trebuie să-mi iau bilet.
• Lângă Palat, au adus chinezi la lucru. Mai ieftini, mai mulţi. Într-o dimineaţă am văzut când i-a debarcat dintr-un microbuz. Mergeam la serviciu. Îmbrăcaţi în pantaloni la dungă, din aceia de nailon, pe care îi găseşti la tarabă, cu pulovere de bazar, cu şlapi de plastic în picioare şi şosete. Cei mai înstăriţi, cu tenişi (cum altfel decât) chinezeşti. Speriaţi, precauţi, se adunau unul în altul ca nişte găini. Câţiva încercau să braveze şi se îndepărtau doi-trei metri de grup, cu un zâmbet forţat pe figură. Apoi reveneau, voit nepăsători, păşind înapoi, până se lipeau cu spatele de unul din camarazi. Azi am văzut că le-a pus Romtelecom-ul un aparat cu cartelă în curte, printre barăci. Cât o fi oare minutul până-n China?