Alegoria moarte-faun

Poveştile moderne sunt diferite de cele pe care le ştiam noi de la bunici. Sunt stufoase, complicate. Populate cu zeci de personaje sfâşiate de conflicte de caracter şi de ingenioase genii ale răului, ele mai sunt pe deasupra şi teribil de violente. Sunt poveşti pentru cei mari.
De aceea, cu ochiul format de Stăpânul inelelor şi de Cronicile din Narnia, la început mi s-a părut plicticos să urmăresc El laberinto del fauno. Am aşteptat tot filmul să apară alte şi alte personaje fantastice (pe când aici sunt numai de trei feluri), am aşteptat ca povestea să capete volute aiuritoare, ca băieţii răi să aibă remuşcări şi printre cei buni să existe un trădător. Aiurea! E o istorioară simplă despre o fată care moare (nu, nu v-am dezvăluit nimic, afli totul de la prima scenă). Alegoria, dacă vrei s-o percepi, bine. Dacă nu, nu. Farmecul rămâne cam acelaşi.
Cu un singur lucru nu am fost de acord până la final. OK, e basm, trebuie să existe personaje bune şi personaje rele. Suntem în Spania lui '44, nici nu se poate altfel. Dar de ce răii sunt fasciştii, iar cei buni (al naibii!) comuniştii? Mi s-a acrit. Mă întreb oare cine o să aibă tupeul să conceapă o poveste în care cei răi să fie, în sfârşit, comuniştii, iar cei buni - fasciştii ori legionarii. Până la urmă nici n-ar fi o impietate. Nu altceva decât asta se întâmpla în România anilor '50, când "fasciştii" erau vânaţi prin pădurile şi munţii ţării de către (mereu bunii) comunişti. E material aici pentru cel puţin o povestire. Ofer gratuit drepturile de autor.

P.S. Guillermo del Toro despre filmul său: "I always think of that beautiful quote by Kierkegaard that says the tyrant's reign ends with his death, but the martyr's reign starts with his death. I think that is the essence of the movie: It's about living forever by choosing how you die."