Dreptul la flegmă

Vecinii din apartamentul de sub mine s-au bătut şi înjurat zilnic de când îi ştiu eu. Şi încă o mai fac. Cu aceeaşi temeinicie şi hotărâre... În felul lor, sunt un model de constanţă şi abnegaţie. Viaţa lor s-a scurs între participarea smerită, cucernică la slujbele de la biserică (în toată duminica şi de sărbători) şi snopeala parte-n parte, cu strigături. Cei doi copii ai lor au crescut binişor, par aproape normali, chiar dacă au fost adăpaţi din direcţii încrucişate cu scuipaţi părinteşti şi altoiţi mai mereu cu-o desagă de scatoalce (ne)sănătoase.
Acum vreo doi ani, mă-sa lor a venit la mine şi mi-a cerut în taină să-i fac rost de ceva cărţi despre leucemie. Băiatul (cu vreo 10 ani mai mic decât mine) le era bolnav. Mi-a părut speriată, derutată, înfierată de durere. Am ajutat-o cum am putut şi, pentru o vreme, a fost linişte în casa lor. Mi-am zis în sinea-mi, bătrâneşte (chiar băbeşte), iată, dom'le, cum greutăţile unesc o familie, cum învaţă omul din suferinţă, cum îl înnobilează...
Între timp, cărţile mi-au fost restituite, băiatul s-a vindecat, pacea şi înţelegerea au continuat. Concluziile mele liniştitoare se confirmau şi mă făceau să trăiesc ceea ce credeam a fi apogeul înţelepciunii mele...
În urmă cu o lună sau două însă, bătăile au reînceput, spurcăciunile s-au reluat cu furie. Pe băiat l-am auzit umilit, înjurat de către mamă cu poftă. De paşte, de dumnezei, de hristoşi, de născătoare şi de toţi sfinţii. Bineînţeles că am căzut iarăşi în meditaţia-mi atotsuficientă. Asta să fie viaţa oare? Să fii scăpat de la dispariţie, graţiat, să lupte cineva pentru tine, doar ca să te poată înjura, bate, înjosi după asta? Ar fi fost mai bine pentru băiat să moară, ori e firesc ca el să trăiască?
Şi pentru că-s incapabil de întrebări retorice, mi-am şi răspuns singur. Da, domnule, viaţa merită trăită. Chiar sub o ploaie de înjurături, chiar printre măscări, printre bălăcăreli. Ba mai mult, se merită fiecare secundă de luptă pentru a căpăta dreptul ăsta. Dreptul la a primi o flegmă în ochi.

Morala: Nu-mi imaginez ce le putem oferi tinerilor protestari de la Chişinău, care scandează cu faţa spre România. Poate doar privilegiul de a fi întâmpinaţi de Vadim la graniţă, asemeni lui Ilie Ilaşcu. Ori ocazia de a protesta pentru eliberarea lui Gigi Becali şi de a apărea la OTV... În orice caz, fie doar şi pentru atât, revolta lor merită continuată şi susţinută. Fiecare naţiune are dreptul inalienabil de a se rata pe cont propriu... Uite numai cât de bine ne-a ieşit nouă.