Am văzut ieri într-un documentar nişte imagini pe care nu le ştiu a fi difuzate foarte des, tocmai pentru că impactul lor poate fi halucinant: Adolf Hitler lângă Turnul Eiffel. Nimic nu mi s-a părut mai înfricoşător. Nici gazaţii din lagăre, nici bombardamentele devastatoare, nici marşul neînfrânt al trupelor naziste. Pe toate astea le-am perceput a fi undeva departe, aiurea. A-l vedea pe Hitler lângă Turn, într-un Paris pustiit, a fost pentru mine ca şi cum m-aş fi trezit cu Râmaru în sufragerie, într-o după-amiază de weekend.
Cele câteva secunde de peliculă (min. 28.56 al filmului de mai jos), în care, asemeni unei uriaşe insecte devoratoare, Hitler inspectează sever împrejurimile, m-au făcut să mă simt de parcă aş fi asistat neputincios la un viol. Şi, deşi noi oricum am avut comunismul (cu nimic mai bun, ba dimpotrivă), am realizat cât de aproape am fost de dezastrul final.
Am văzut ieri într-un documentar nişte imagini pe care nu le ştiu a fi difuzate foarte des, tocmai pentru că impactul lor poate fi halucinant: Adolf Hitler lângă Turnul Eiffel. Nimic nu mi s-a părut mai înfricoşător. Nici gazaţii din lagăre, nici bombardamentele devastatoare, nici marşul neînfrânt al trupelor naziste. Pe toate astea le-am perceput a fi undeva departe, aiurea. A-l vedea pe Hitler lângă Turn, într-un Paris pustiit, a fost pentru mine ca şi cum m-aş fi trezit cu Râmaru în sufragerie, într-o după-amiază de weekend.
Cele câteva secunde de peliculă (min. 28.56 al filmului de mai jos), în care, asemeni unei uriaşe insecte devoratoare, Hitler inspectează sever împrejurimile, m-au făcut să mă simt de parcă aş fi asistat neputincios la un viol. Şi, deşi noi oricum am avut comunismul (cu nimic mai bun, ba dimpotrivă), am realizat cât de aproape am fost de dezastrul final.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu