Suntem în septembrie 2003. România joacă în Ecuador meciul de rămânere în Cupa Davis. Andrei Pavel şi Adrian Voinea, vedetele echipei noastre de atunci, sunt rămaşi în ţară, accidentaţi. Într-o atmosferă ostilă, de asediu, la 2000 de metri deasupra oceanului, intrăm, de nevoie, cu juniorii...
A fost prilejul pentru Cristian Tudor Popescu de a oferi posterităţii unul din cele mai bune articole de sport (şi despre patriotism) din istorie. Iată-l:
Florin Mână Rece. Iubeşte-ţi ţara cu tupeu
În ultimul ghem al meciului monstru dintre fraţii Lapentti şi cuplul Florin Mergea - Horia Tecău, în puterea nopţii româneşti, cu ecuadorienii la serviciu, având minge de ghem, Horia a strigat spre Florin două cuvinte care mi s-au dus până în străfundurile creierului: Acum, tupeu! Ce a urmat m-a făcut să plâng cu vorbe de unul singur: retur invers cu dreapta, fenomenal, Horia Tecău, retur năpraznic Florin Mergea, razant cu fileul, din serviciul devastator al lui Nicolas Lapentti, minge de meci pentru România. A urmat un schimb de contre backhand-forehand-voleu care mi-a tăiat răsuflarea, cu românii pe fundul terenului şi ecuadorienii în faţă. Mingea îi vine lui Florin pe dreapta. Cel mai simplu este să lovească încă o dată tare, încercând voleul ecuadorienilor. Aşa ar fi făcut 90 dintr-o sută de jucători cu experienţă. Juniorul de 18 ani, Florin Mergea Mână Rece, cu un tupeu planetar, cosmic, de neînchipuit pentru un bătrân emotiv ca mine, având în faţă doi jucători înalţi cât clopotniţa bisericii, ridică mingea într-un lob lift, una din cele mai dificile lovituri din tenis. Şi execuţia îi iese fabulos: mingea se urcă peste Giovanni Lapentti, care măsoară 1,98 m - cu mâna întinsă în săritură, ajunge probabil la aproape 4 m -, şi coboară apoi fulgerător nici măcar lângă tuşă, ci vreo 2 m în teren! Santana, Năstase, Okker, McEnroe într-o singură lovitură şi când, la minge de meci! Mâna lui Florin, ca şi mâna lui Horia, n-a tremurat, româneşte, aşa cum genunchii lui Cernat şi Bratu s-au muiat la Copenhaga, singuri cu Sorensen, cu mingea de meci în bocanc. Naţionala de fotbal a României a pierdut în Danemarca nu în primul rând din cauza lui Urs Maier, ci a lipsei acestui tupeu izbăvitor, acea adunare a trupului cu mintea care îi comunică fără vorbe adversarului: acum te rad, scurt şi fără milă, n-ai nici o şansă. Obiceiul de a rata glorios, memorabil, în ultima clipă, a lăsat ani şi ani de-a rândul România pe dinafară. Ni s-au dezvăluit acum aceşti băieţi, hăt în munţii Sud-Americii, Victor, Răzvan, Horia şi Florin, ca nişte luptători de angajament total, cu forţă mentală, cu mână rece, capabili să demonstreze că îşi iubesc ţara nu plângând la ieşirea de pe teren, ci cu tupeul câştigător! Şi conduşi de pe scaun de un Adrian Marcu care îmi transmitea profunzime şi siguranţă până şi mie, aflat în fotoliu în faţa televizorului. Nu întâmplător pentru istoria tenisului românesc, Ilie Năstase a fost cel care a insistat ca juniorii Mergea şi Tecău să intre în teren ca să apere tricolorul. Indiferent ce se va fi întâmplat ieri, în ultimele două meciuri, după ani şi ani, trăiesc sentimentul că avem o echipă adevărată, că tenisul românesc nu moare!
A fost prilejul pentru Cristian Tudor Popescu de a oferi posterităţii unul din cele mai bune articole de sport (şi despre patriotism) din istorie. Iată-l:
Florin Mână Rece. Iubeşte-ţi ţara cu tupeu
În ultimul ghem al meciului monstru dintre fraţii Lapentti şi cuplul Florin Mergea - Horia Tecău, în puterea nopţii româneşti, cu ecuadorienii la serviciu, având minge de ghem, Horia a strigat spre Florin două cuvinte care mi s-au dus până în străfundurile creierului: Acum, tupeu! Ce a urmat m-a făcut să plâng cu vorbe de unul singur: retur invers cu dreapta, fenomenal, Horia Tecău, retur năpraznic Florin Mergea, razant cu fileul, din serviciul devastator al lui Nicolas Lapentti, minge de meci pentru România. A urmat un schimb de contre backhand-forehand-voleu care mi-a tăiat răsuflarea, cu românii pe fundul terenului şi ecuadorienii în faţă. Mingea îi vine lui Florin pe dreapta. Cel mai simplu este să lovească încă o dată tare, încercând voleul ecuadorienilor. Aşa ar fi făcut 90 dintr-o sută de jucători cu experienţă. Juniorul de 18 ani, Florin Mergea Mână Rece, cu un tupeu planetar, cosmic, de neînchipuit pentru un bătrân emotiv ca mine, având în faţă doi jucători înalţi cât clopotniţa bisericii, ridică mingea într-un lob lift, una din cele mai dificile lovituri din tenis. Şi execuţia îi iese fabulos: mingea se urcă peste Giovanni Lapentti, care măsoară 1,98 m - cu mâna întinsă în săritură, ajunge probabil la aproape 4 m -, şi coboară apoi fulgerător nici măcar lângă tuşă, ci vreo 2 m în teren! Santana, Năstase, Okker, McEnroe într-o singură lovitură şi când, la minge de meci! Mâna lui Florin, ca şi mâna lui Horia, n-a tremurat, româneşte, aşa cum genunchii lui Cernat şi Bratu s-au muiat la Copenhaga, singuri cu Sorensen, cu mingea de meci în bocanc. Naţionala de fotbal a României a pierdut în Danemarca nu în primul rând din cauza lui Urs Maier, ci a lipsei acestui tupeu izbăvitor, acea adunare a trupului cu mintea care îi comunică fără vorbe adversarului: acum te rad, scurt şi fără milă, n-ai nici o şansă. Obiceiul de a rata glorios, memorabil, în ultima clipă, a lăsat ani şi ani de-a rândul România pe dinafară. Ni s-au dezvăluit acum aceşti băieţi, hăt în munţii Sud-Americii, Victor, Răzvan, Horia şi Florin, ca nişte luptători de angajament total, cu forţă mentală, cu mână rece, capabili să demonstreze că îşi iubesc ţara nu plângând la ieşirea de pe teren, ci cu tupeul câştigător! Şi conduşi de pe scaun de un Adrian Marcu care îmi transmitea profunzime şi siguranţă până şi mie, aflat în fotoliu în faţa televizorului. Nu întâmplător pentru istoria tenisului românesc, Ilie Năstase a fost cel care a insistat ca juniorii Mergea şi Tecău să intre în teren ca să apere tricolorul. Indiferent ce se va fi întâmplat ieri, în ultimele două meciuri, după ani şi ani, trăiesc sentimentul că avem o echipă adevărată, că tenisul românesc nu moare!
Adevărul, 22 septembrie 2003
P.S. România a câştigat celelalte două meciuri la care face referire CTP în final, deci şi întâlnirea. Numai că apoi a intervenit ceva la fel de românesc ca şi lipsa de tupeu: Mergea şi Tecău (finalişti la Roland Garros, juniori) au fost înlocuiţi din echipa Cupei Davis de un cuplu neomogen, dar cu state vechi de (răs)plată, Gabriel Trifu - Andrei Pavel. Pentru Federaţia Română de Tenis, mărimea (numărul de meciuri) a contat; după calculul lor, o experienţa infertilă e oricând mai tare decât o victorie (posibil ferment al unei mari echipe de dublu) glorioasă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu